Au citit acest post: 23

Nu vreau o iubire care se întâmplă din obișnuință.

Nu vreau o relație în care doi oameni stau împreună doar pentru că este mai ușor decât să plece.

Nu vreau tăceri care apasă, priviri care evită adevărul și gesturi făcute din obligație.

Nu vreau să mă obișnuiesc cu puțin, când știu că sufletul meu a fost construit pentru mult.

Nu vreau o iubire călduță. O iubire în care nu există dor, în care nu există emoție, în care zilele trec la fel, fără să lase nimic în urmă.

Nu vreau să mă întreb dacă sunt suficientă.

Nu vreau să cer ceea ce ar trebui să vină natural: atenție, respect, prezență.

Vreau o iubire vie. O iubire care se simte, nu care se explică.

Vreau să fiu privită cu dor, nu cu obișnuință. Vreau să fiu aleasă în fiecare zi, nu tolerată. Vreau să simt că sunt importantă, că locul meu este sigur, că inima mea nu trebuie să stea în gardă.

Nu vreau jumătăți de măsură.

Nu vreau promisiuni goale sau prezențe absente.

Nu vreau „poate”, „vedem”, „nu știu”.

Vreau claritate. Vreau un om care știe ce simte și nu se teme să arate asta.

Vreau o iubire profundă. O iubire care nu fuge când devine greu. Care nu se ascunde când apar probleme. Care nu caută scuze, ci soluții.

Vreau o conexiune în care doi oameni cresc împreună, nu se pierd unul pe celălalt.

Nu vreau perfecțiune. Vreau adevăr.

Vreau să pot fi eu, fără teamă că voi fi prea mult sau prea puțin. Vreau să fiu înțeleasă, nu judecată. Ținută de mână, nu lăsată să mă descurc singură.

Vreau să simt că nu trebuie să lupt pentru iubire, ci că iubirea luptă și pentru mine.

Nu vreau o iubire mediocră, pentru că eu nu sunt mediocră. Pentru că am în mine prea multă intensitate, prea multă dorință, prea multă viață ca să o ofer pe jumătate.

Vreau totul.

Sau nimic.