Au citit acest post: 111

Eu sunt energică, sunt agitată, sunt dornică de nou, iar dacă e monotonie ma plictisesc rapid.

Nu pot sa fiu statică, iar S. m-a provocat și mi-a oferit mediul potrivit de a-mi explora latura sălbatică, nebuneasca. În plus, afecțiunea pe care mi-o oferea, hrana asta sufletească, nu se compara cu nimic din ceea ce eu primisem la nivel emoțional pana atunci.

Îmi amintesc ca stăteam împreună în pat, îmbrățișați și parca simțeam ca despre asta este viața. Despre noi doi, unul în bratele celuilalt, despre sentimentul de siguranță, despre iubire și acceptare, căldură, calm, despre faptul ca ma iubești și eu te iubesc și suntem împreună în momentul asta.

A fost singura relație în care nu mi-a fost frică să fiu eu și, totuși am simțit ca sunt dorită în ciuda comportamentului meu.

Relația cu S. a fost relația în care m-am simțit autentică, pentru ca, deși aveam parte de critică, m-am simțit și securizata, deși aveam parte de reproșuri, m-am simțit și acceptată, deși aveam parte de respingere, m-am simțit și validată ( apreciată).

Ne-am despărțit pentru ca simțeam ca am nevoie de mai multa căldură și compasiune, de empatie, înțelegere, acceptare și iubire și mi-era pofta de cocktail ul asta. S. a apărut și mi-a întins paharul și mi-a arătat ca dincolo de bar, acolo unde se afla el, sunt toate sticlele cu licorile din care pot face orice cocktail îmi doresc. S. m-a introdus în povestea în care vreau sa fiu personajul principal și m-a făcut sa cred ca e un loc pentru mine acolo, pentru totdeauna, cu final fericit.

Trebuie ca iubirea sa existe cu adevărat.

L-am iubit pe S. după limbajul iubirii mele de atunci, care e același și acum, după atâta studiu. Diferența e ca acum sunt mai conștientă de ceea ce fac și de cum sunt.

Exista magie între noi, energia care ne cuprindea era ca un dar al divinității. Eram parca conectați la o sursa suprema de iubire, neinteleasa de umanitate, dar în momentele de prăbușire erau reproșurile, manipularea, furia, retragerea, ne striveam unul pe altul foarte ușor.

Ca sa fiu iubită, m-am abandonat. Am făcut-o pana-n punctul în care am început sa ma sufoc cu fumul toxic eliberat de focul dintre noi. În acel moment am simțit ca trebuie sa evadez ca să vad și alta parte din lume.

Când doi oameni nu se cunosc pe ei înșiși suficient, cand nu știu sa-si conștientizeze lipsurile, greșelile, comportamentele dăunătoare celuilalt, cand nu înțeleg importanta asumării, nu știu sa-si ceara scuze, sa ierte, sa empatizeze, e foarte dificila crearea unei conexiuni liniștite și fericite.

Sunt deficitară la capitolul dragoste, iar lucrul acesta e întărit de tipul de barbat cu care ma intersectez.

E sfâșietor sentimentul ala când ai lângă tine pe cineva, prezent fizic, dar, emoțional, absent.