Au citit acest post: 10

Eu nu iubesc ușor.
Nu dau din mine bucăți mici și nici jumătăți de adevăr.
Iubirea mea nu e pansament.
E foc. E răscolire. E renaștere.

Dacă vei ajunge până la inima mea,
să știi că n-ai ajuns într-un loc liniștit –
ci într-un sanctuar viu,
unde se iubesc bărbații care nu se tem să se vadă pe ei înșiși.

Te voi iubi cu totul –
cu trupul meu care ascultă,
cu mintea mea care arde
și cu sufletul meu care presimte.

Nu port măști și nu le tolerez.
Nu suport vorbele goale.
Comunic direct, ascuțit, dar sincer.
Sunt femeia care simte când te minți pe tine însuți.

Vreau un bărbat viu, care gândește liber.
Un om care nu se teme să se lase văzut
în întunericul și în lumina lui.
Care are curajul să se arate,
chiar și atunci când tremură.

Vreau iubire activă, vie, tăioasă.
Una care îmi cere prezență,
nu doar prezență fizică.

Vreau un bărbat care se uită la mine
nu ca la o femeie frumoasă,
ci ca la o oglindă a propriei lui treziri.
Pentru că eu asta fac:
trezesc.

Mă simt acasă doar acolo unde există siguranță și libertate în același timp.
Unde îmi pot odihni capul, dar și aripile.
Unde pot fi mamă, amantă, prietenă, regină și copilă.
Unde nu trebuie să aleg ce fel de femeie să fiu –
pentru că sunt toate.

Nu intru ușor într-o relație.
Dar dacă o fac, o fac cu sufletul la vedere.
Și nu ies ușor, dar când ies – ies cu lecții.

Așa că, dacă ajungi la mine,
să știi că nu-i întâmplare.
Să știi că eu nu apar în viețile oamenilor la întâmplare.
Iubirea mea te va rescrie.
Și dacă îți va fi frică, să știi că este normal.

Dar dacă ai curajul să rămâi,
te vei întoarce la tine – mai viu ca niciodată.

Pentru că eu sunt aici, pe Pământ,
să trăiesc.
Și să iubesc – cu totul.