Mi-a luat timp ca să realizez ca intr-o relație matură nu te pierzi, ci te regăsești. Iubirea nu doare când e matură și asumată.
O relație reală bazata pe respect, reciprocitate și asumare devine un lux în lumea contemporana și un noroc la care puțini au acces.
Dacă relația e dublă , mintita sau ambigua, simt ca nu e locul meu acolo.
Sunt oare capabilă sa ofer un model de relație matură pentru copiii mei și pentru mine ? Este întrebarea principală, care-mi bântuie mintea și sufletul. Sunt oare eu ajunsa la maturitatea, la care sa fiu conștientă, ca nu trebuie sa stau intr-o relație în care trebuie sa ma conving ca merit iubire?
E dificil sa ceri, fara sa te simți vinovată:
Cer mai mult și primesc.
sau
Cer și evit.
sau
Fie nu mai cer și plec cu totul.
Cea mai profundă loialitate pe care am învățat -o în acești ani este loialitatea față de adevarul meu interior.
Merit un bărbat care ma alege zi de zi, nu doar atunci când ii e convenabil. Alegerea trebuie sa fie făcută din maturitate, nu din frică de pierdere. Am învățat eu oare sa spun NU unei jumătăți de adevăr?
Loialitate, respect de sine și curajul de a spune” asta merit cu adevărat”! Sunt lecții grele, la care nu credeam ca voi ajunge , dar iata-ma acum:
Sa aleg ceva demn de energia mea sau sa rămân singură, dar in putere?
Aleg sa fiu iubită parțial sau aleg constient sa fiu întreagă?
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.