Zilele trecute vorbeam cu un prieten despre o caracteristica-gândirea originală, inteligenta cognitiva, care m-a dus odată cu gândul ca fiind un atribut bun de luat în calcul, atunci când vorbim de un partener pe termen lung.

La 20 ani distanță de la acea alegere, concluziile mele s-au schimbat la 180 grade.

Experienta de viata m-a învățat sa țin seama de faptul ca trebuie sa fug rapid din calea unui bărbat cu o inteligenta foarte bună, dar cu un caracter rau.

Este preferabil un om cu o minte mai modestă, sa spunem, dar cu un caracter bun, care poate prin efort sa facă mai mult decât realizează unul cu o inteligenta foarte bună, dar e un leneș sau are un caracter greu de suportat de către alții.

Cred ca, pe primul plan ar trebui sa punem caracterul, modalitatea în care te înțelegi cu acel om. Un om poate sa ajungă prin voința sa facă mai mult decât un om inteligent, dar fără voința.

În lume ar trebui sa domnească înțelepciunea, diplomația.

Furia omoară extrem de mulți neuroni, oamenii au nevoie de înțelegere mai mult ca oricând.

Orice stare psihică are o chimie. Avem nevoie, eu cu siguranță, de o stare de pace interioară, o împăcare cu mine însumi, ca și cum nu ma amenință nici un pericol.

Deci, dacă ar fi sa mai aleg vreodată în viața aceasta, un bărbat pe termen lung, cu siguranță m-as uita atent la caracterul lui si la liniștea sufletească, siguranța emoțională, pe care le simt alături de el. As fi atentă la lăcomia lui. N-as accepta un bărbat care gândește: ” Dacă mie mi-e bine, ce-mi pasa de tine? Ce-mi pasa de cei care vin după mine?” Suntem vital dependenți de tot ceea ce ne înconjoară. Așa că voi alege doar un bărbat armonios, care discuta plăcut cu cei din jur, care caută un transfer de energie pozitiva, de înțelegere.

O sa aleg acel bărbat care are Universitatea din Cer, nu Universitățile de pe Pamant. Șansa noastră, a tuturor este sa facem saltul de la inteligenta la înțelepciune. Inteligenta ne spune cum sa rezolvam un lucru, iar înțelepciunea înseamnă acea finalitate pozitivă dată inteligentei.

Un om rau, dar inteligent este foarte periculos pentru cineva care-i poate cădea victimă. Am fost victima unui asemenea om, nimic nu poate fi mai rău pe lumea asta decât sa stai prins în pânză de păianjen a omului rău.

Alegeți bunătatea inimii! Avem și creier și inimă, sincronicitatea lor este cea care condiționează sănătatea și longevitatea.