Renuntarea

Vine un moment in viata noastra cand ne dam seama ca ne-am consumat toata energia vreme indelungata, am sperat si am luptat pentru o iluzie.

Este acel moment in care realizezi ca efortul tau, consumul energetic a ajuns la un maxim, in care trebuie sa te opresti.

Omul are nevoie de caderi si de triumfuri personale ca sa inteleaga ce-a pierdut si ce nu poate fi considerat niciodata a fi pierdere.

Ne agatam cu disperare de anumiti oameni din viata noastra, credem ca tarie ca ne sunt destinati, dar sunt doar niste povesti imaginare. Imaginatia si emotia sunt atat de profunde, incat pierdem conexiunea cu realitatea si nu mai reusim sa vedem clar.

Nu poti obliga si nu poti cere , in schimb poti conecta rationalul la povestea imaginara, poti aduce in mijlocul acestui iures de emotii fierbinti dovada certa a lipsei reciprocitatii.

Si atunci renunti. Intelegi ca dragostea aceea iti apartine doar tie si doar pentru tine are insemnatate si incerci sa intelegi motivele, exista un motiv pentru orice.

Dupa luni intregi de agonie, te intorci in propria lume, in siguranta si demnitate.

In acel moment intelegi ca a fost o lupta dreapta fara invingatori, doar intre doi oameni dispusi sa lase armele jos si sa construiasca intre ei o punte.

Iubirea uneori te minte, te duce in Rai, te demiarda, te consuma, iar apoi te arunca.

Am invatat ca a fi prost, face bine la inima, dar prea tarziu.

Si totusi, eu zic sa ne amagim cu totii si sa credem in continuare in acest sentiment nemuritor: iubirea .