Principii

Am învățat multe din relațiile mele. Nu despre cum să controlez, nu despre cum să obțin ce vreau, nu despre cum să mă feresc… ci despre cum să rămân eu însămi.
N-a fost ușor. Durerea nu m-a învățat să mă închid, ci să aleg. Să disting între un compromis care naște iubire și unul care mă ucide lent, pe dinăuntru.

Am fost și femeia care a dat tot. Și femeia care a fost considerată „prea mult”.
Și cea care a plătit integral, pentru că era „simțită”, și cea căreia i s-a cerut de la obraz.
Dar azi nu mai dau ca să primesc. Azi dăruiesc doar acolo unde inima mea se simte în siguranță. Unde e loc pentru mine – întreagă, nu doar tolerată.

Nu cer privilegii. Cer principii.
Nu cer flori. Cer respect.
Nu cer să fiu adorată. Cer să fiu aleasă, nu acceptată cu jumătate de inimă.

Iubirea nu e un târg. Nu e contabilitate.
E o alegere conștientă de a sta lângă un om care te face să vrei să fii mai bun, nu mai precaut.
E despre un bărbat care nu se sperie când spun ce simt. Care nu-mi cere să fiu mai „puțin” ca să-i fie lui mai ușor.

Știu, uneori ceea ce spun poate părea mult.
Poate chiar… radical.
Dar adevărul este că bărbatul potrivit mie nu se va speria.
Dacă se sperie, înseamnă doar atât: nu e al meu.

Nu mai îmi cer scuze pentru valorile mele.
Nu-mi mai reneg lecțiile câștigate cu lacrimi.
Nu mă mai diluez ca să fiu pe plac.
Cine mă poate ține în brațe așa cum sunt, mă va ține. Cine nu… va trece.

Pentru că eu nu mai negociez iubirea. O recunosc. Sau o las să plece.