Controlul Emotiilor

Simt, deci exist!

Page 27 of 36

Trauma de neiubire

Eu trebuie să mă iubesc pe mine, nu altcineva. Ușor de spus, greu de făcut.

Aștept sa ma iubească alții, cineva, oricine.

Aștept sa ma iubească S. și parca sunt furioasă pe părinții mei, pentru ca nu m-au iubit asa cum as fi vrut eu. Pentru mine dragostea este ceva ce aștepți și nu mai vine, ceva ce ai nevoie și nu primești, ceva ce lipsește și după care tânjești.

De-a lungul vieții mele am învățat ca dragostea este ceva pentru care trebuie sa lupți mult, ceva de care sufletul are nevoie.

Ma simt atrasă de persoane care nu-mi pot oferi ce am eu nevoie, care ma resping, care-mi oferă firimituri. Diferența este ca acum nu le mai pot accepta. Înainte le acceptam, le interiorizam și ma macinam. Acum le scot imediat la suprafață, somatizez, nu mai pot ascunde gunoiul sub preș.

Trauma de respingere, de abandon, de neiubire și toate cele pe care le-am acumulat și cărora le sunt fidelă, le țin bine închise în sufletul meu.

Eu vreau sa ma iubesc pe mine! Scriu apăsat ca să se vadă, sa se simtă, sa se audă, sa-mi între bine în ființă, în sânge, în inima, în cap.

Simt ca vreau sa ma agat de cineva, de oricine, de oameni, dar sunt atrasă de oameni care nu-mi pot da ce am eu nevoie și ma doare asta, apoi îmi spun, ca de fapt n-am eu nevoie de ei, oricum sunt oameni pe care nu-i vreau, sunt puternica și pot sa trăiesc și fără, pot și singură.

Apoi simt furie, am senzația ca vreau sa strig lucruri rele și tăioase care sa doară și sa nu ma simt vinovată când o fac. Recunosc partea asta sadica din mine, o folosesc cu oamenii care ma rănesc, care-mi arunca firimituri. Asa ma apar eu, scot supravietuitorul din mine, sadismul meu e ca un scut pe care-l folosesc când nu mai fac față, cand nu mai pot indura suferința, cand nu mai vreau s-o duc. Asa sunt eu…

Toți vor, toți cer, eu dau și dau, și parcă nu mai pot. Ma simt sfârșita după ce dau părți din mine către fiecare om din jurul meu.

Vreau sa ma conectez, dar parca nu ajung la ceilalți, dar nici pe ei nu-i las sa ajungă la mine. Și aștept, aștept ceva, naiba știe ce…

Aștept sa vina alții sa-mi spună cât de minunată sunt.

Neglijarea emoțională provoacă aceeași durere ca orice alt abuz, durerea se comporta ca gunoiul sub preș, deși nu se vede, începe sa miroasă din ce în ce mai mult. Mirosul a devenit de nesuportat, sunt intr-un moment al vieții în care eliberez spațiul, aerisesc pentru a pune ceva frumos mirositor. Vreau sa miroasă a viață, a bucurie și a calm.

Ma torturează tot acest proces, e ca și cum cineva mi-a bătut cuie în carne și apoi cu o cruzime crunta, mi le-a scos, lăsând în urma răni ce mi s-au infectat. Învăț acum sa le îngrijesc, vor prinde coajă și simt ca se vor vindeca, cât de curând.

Înțeleg ce suferința e în mine, ii dau voie și o accept.

Ma simt singură, foarte singură. Te-a durut vreodată inima atât de tare încât sa simți ca ai sa mori din cauza asta? Asa ma simt eu acum. Simt ca pleacă viata din mine și ca ma sting, și ca de obicei nu e nici un suflet prin preajma. Ma simt a nimănui. Asa am fost mereu. Ma simt atât de diferită, parcă nu-mi găsesc locul și am senzația ca nicăieri nu aparțin.

O femeie va ierta mai ușor un bărbat îndrăzneț decât unul care așteaptă prea mult

Adevărat e ca nu iubim la fel, deci nu putem sa ne echivalam iubirile.

Bărbații ne spun sa uitam de egalitatea între ceea ce face el pentru noi versus ce faci tu pentru el. Modul prin care iubesc barbatii se traduce în grija pe care o manifesta pentru femeie, pe cata vreme, femeia simte intens un sentiment profund de conexiune emoțională.

Femeile poftesc la un bărbat pentru ca e bărbat.

Suntem în 2022, poți găsi orice pe Google, mai puțin bărbați.

Ori sunt prea afemeiati si-si numesc slăbiciunea sensibilitate.

Ori sunt prea indeciși, dar numesc incapacitatea lor de a lua decizii….maturitate și chibzuinta.

Femeia aia îmbătrânește cu fiecare luna în care tu nu ești în stare sa zici ceva. E firesc sa te întrebe de câți ani ai nevoie sa faci ceva.

Asa ca e normal sa o ia altul.

Tu o sa te alegi cu una mai uratica și mai prostuta.

Femeile respecta bărbații când nu sunt niște femei cu penis.

Asa cum un bărbat nu e interesat de o femeie fără frumusețe și nu rămâne cu o frumoasa care are jumătate de inima, la fel nici ele nu vor un bărbat fără personalitate, pasiune, un bărbat fără putere.

Femeia vrea de la bărbat forță, puterea sa recunoască ce simte pentru ea și minte sa le înțeleagă ce simte ea pentru el.

Da, femeia cauta un bărbat care știe ce vrea, cauta un drum care duce undeva.

Cine ar alege sa trăiască intr-un sens giratoriu?

Acești bărbați care nu duc nicăieri, mereu disponibili, niciodată capabili nu stiu ca femeia care nu găsește o adresa la doua străzi are un GPS pentru relații.

Pentru barbati

Sigur ca stii sa dai papucii. La treaba asta si la politica toti prostii se pricep.

Asa cum e plictisitor sa stai toata viata in pozitia misionarului, ar fi pacat sa te desparti mereu la fel. Si viata are grija sa fie mereu diferit, indiferent ce vrei tu.

O sa ai despartiri in care dai, altele in care primesti, altele isterice, unele in care ramaneti ,,prieteni”.

E frumoasa, dar e proasta, e buna de sex, dar nu e buna de nevasta, e inteligenta, dar, de fapt e prea inteligenta si nu mai par eu supererou.

Nu e suficient s-o iubesti. Viata cea mai misto e undeva intre 16-40 ani.

Unii descopera iubirea la 35 ani, dupa ce au pierdut cei mai frumosi ani si exclama in plina revelatie erotica:,,fuuck, deci asa trebuia sa fie!!!”…asta e, mai bine mai tarziu decat niciodata.

Meriti sa intelegi ca e o mare diferenta intre a face dragoste si futut cu care te plictiseau femeile pe care nu le-ai iubit. Surprinzator, tocmai acum cand ea iti spune ,, fute-ma” si iti cere sa o ,,pedepsesti”, iar tu simti paradoxul suprem: sa te supui dominand-o.

Meritati amandoi acel moment cand aproape nu mai e nevoie sa ceri. Si, cand, totusi ceri, stii ca-i faci celuilalt o bucurie pentru ca-l lasi sa stie ce ti-ar placea.

Cand o saruti pe gura dupa ce ti-a facut multe cu gura aia si realizezi ca tu o respecti mai mult decat pe femeile carora le saruti mecanic mana si le spui:,, Dupa dvs”la usa biroului tau.

Pe ea o conduci cu privirea pana la baie cand pleca din pat transpirata si lasa in urma un parfum de sex si fericire.

Esti un om cult, dar acum stii ca viata s-a saturat de aduceri aminte, de lectii invatate pe de rost. Viata iti cere sa inventezi cel mai frumos compliment: Te iubesc!

Faptul ca te iubeste nu e o calitate a lui, e a ta, ca tu esti …iubibila!

Pentru barbati, cel mai frumos compliment e ca ea sa nu spuna ,, daca nu-ti place , gaseste-ti alta” sau ,,daca nu-ti convine, pleaca”.

Uneori schimbi tot, chiar daca asta inseamna sa pierzi tot…pentru un nou inceput.

Cel mai frumos compliment pe care i-l poti face unei femei este cand, incet-incet nu mai esti barbatul de care s-a indragostit.

Te placea pentru ca erai nebun, dar acum te gandesti la altfel de riscuri, pentru ca viitorul nu mai e doar al tau.

Iti pastrezi nebunia doar pentru nopti, ca o noapte buna nu e una in care sa dormi, si responsabilitatea pentru fecare zi.

Inainte erai omul care dobora un rival cu un cuvant, acum esti omul care cladeste cu fiecare actiune.

Inainte iti era greu sa spui ca o iubesti, acum ii spui zilnic, pentru ca stii cat de mult inseamna pentru ea.

Inainte pastrai misterul, acum vrei sa mergi peste tot cu ea. Sa-i arati orase si munti, si mari ca tot atatea rame in care voi sunteti tabloul.

Inainte o ascundeai de ochii lumii, acum ai vrea sa-i dai cheile lumii.

Inainte ii chemai un taxi, acum mergi in parcare sa incalzesti masina, inainte sa urce in ea.

Acum, cel mai bun mic dejun este in pat, pentru ca esti in patul care trebuie.

Uneori il pregatesti tu, alteori ti se aduce, la fel ca o cafea buna, e doar un pretext pentru fericire. Si are parfum de femeie.

Acum sunteti o echipa, o intrebi, cand trebuie luata o decizie.

Acum, timpul fara ea, ti se pare pierdut. Te-ai schimbat atat de mult.

Nu mai esti barbatul de care s-a indragostit si este foarte bine.

Acum esti un barbat mai bun!

Sfarsit de relatie

Stiu din proprie experienta ca uneori oamenii renunta mai usor la sansa de a fi fericiti decat la mandrie.

Poti sa recuceresti o femeie? Depinde cat de mult ai….pierdut-o.

Sfarsitul relatiilor nu este ca la film, pana si acolo se mai lasa cate o portita pentru o continuare.

,, Nu vreau sa te mai vad niciodata” poate sa insemne doar,, trebuie sa te straduiesti mai mult”.

Sunt despartiri de forma, ca atunci cand o trupa iese de pe scena doar ca spectatorii sa o cheme la bis. Si sunt despartiri irevocabile ca o sentinta la care nu ai voie sa mai faci recurs.

Nici barbatul si nici femeia nu se mai intorc la un partener, daca nu sunt convinsi ca acesta s-a schimbat.

Practic, ca un barbat sa poata recuceri o femeie trebuie sa se intoarca la ea ,, alt barbat”. Unul de care se reindragosteste.

O femeie trebuie recucerita inainte de a o pierde!

Ea trebuie sa stie ca ramane o prioritate pentru tine, nu ceva de care esti sigur.

Crezi ca ea nu stie ca iesi de 10 ori la tigara, dar nu-ti faci timp sa o suni o singura data sa ii spui ca o iubesti?

Crezi ca el nu stie ca te aranjezi pentru tot felul de ocazii, dar cand iesi cu el ai fata obosita si hainele alea sexy sunt incomode?

Cumpara-i flori cand nu i-ai gresit si ofera-i cadouri fara sa ai o ocazie speciala.

Dar mai ales nu uita ca are nevoie de complimente si cele mai importante sunt cele care vin de la tine.

Recucereste-o in fiecare zi si n-ai s-o pierzi niciodata.

Cand iubesti o femeie o inveti pe de rost, o termini si o iei de la capat ca pe o carte de care nu te saturi.

Cand iubesti un barbat ti se pare mai elocvent decat 10 oratori chiar si atunci cand se balbaie.

In dragoste nu te ridici pe varfuri. Te lasi in genunchi. Sa oferi placere, sa oferi un inel si sa ceri iertare.

Desigur, cel mai adesea stam batosi, ne cocolosim cu mandria si ne stergem la nas cu fericirea.

Apoi o aruncam in drum, ca oricum nu ni se potrivea culoarea si ne miram cand o vedem cat de bine se potriveste la alt costum.

Dumnezeu nu a creat femeia pentru ca Adam avea nevoie de un partener de viata.

Dumnezeu a creat femeia pentru ca viata avea nevoie de un scop.

Simti ca imbatranesti numai in anii in care nu iubesti.

In anii de iubire , traiesti totul de doua ori mai intens, timpul incremeneste.

Cu cat imbatranesti mai mult, cu atat reprezinti mai putin.

Dar nu pentru el. Sufletul care-ti iubeste sufletul.

Dragostea – un cutremur care te lasa fara replica

Cand simti ca te indragostesti este bine sa stai pe loc, nu te grabi.

Este exact ca la cutremur, nu incerca sa cobori scarile, e imposibil sa-ti dai seama care mai e susul si josul. In dragoste nu e ca la matematica, nu exista o culegere din care sa poti exersa.

De cate ori te-ai gandit ca iubitul de azi de care te-ai indragostit este asa cum e el datorita femeilor pe care le-a cunoscut?

De cate ori te-ai uitat in trecutul femeii tale, sub orice motiv, n-ai avut senzatia ca ar fi fost altfel daca in locul ultimului partener ar fi fost altul?

De cele mai multe ori cerem unui om sa se lepede de trecut ca de Satana, cand de fapt trecutul a contribuit la omul care e el/ea azi.

Vrem sa credem in viata de dupa moarte, dar o interzicem pe cea dinaintea noastra.

Nu poti sa judeci pe nimeni, fiecare conjunctura a contribuit la transformarea in omul care e azi cel de langa tine.

Ce barbat atent cu femeia lui de acum a fost educat de mama lui sau tovarasa diriginta?

Mai multa educatie i-a facut femeia care l-a dus prima oara la orgasm si cea care i-a dat prima oara papucii. Iubim si invatam.

E un banc in sensul asta:

,, Se intoarce Ion acasa si spune catranit: Marie! Io am fost la birtul din sat si, uite am aflat ca Vasile a luat-o pe Leana fata mare, Gheorge pe Ana la fel….

Numa io te-am luat inceputa.

La care Maria ii da replica lui Ion: Auzi, Ioane, tie iti place cum te tin ca p-o floare?

Imi place.

Iti place cum gatesc eu mai bine ca muma-ta?

Imi place.

Da’ in pat, ce facem noi acolo iti place?

No, sigur ca-mi place!

Pai unde crezi tu ca se invata toate astea? La fara frecventa?”

Singurul lucru mai important decat sexul intr-o relatie e comunicarea.

Sexul este un fel principal, nicidecum un condiment. Oamenii care se simt bine in pat zambesc mai mult, isi zambesc unul altuia.

Primul lucru care complica totul e sa nu spui ce vrei si nici ce oferi.

In loc sa ne apropiem cu fiecare cuvant care ne dezvaluie, ne aliniem cu fiecare fraza inventata special ca sa ne ascunda!

Sexul este si el tot o forma de comunicare: erectia e un compliment si orgasmul-feedback!

Daca nu comunici sexual, nu mai esti sigur de sentimentele celuilalt! Sexul vorbeste despre interesul pe care il au unul pentru celalalt.

Ce e pana la urma comunicare in cuplu?

Multi cred ca a comunica inseamna sa vorbesti. De fapt, inseamna sa stii sa asculti.

Greseala este ca oamenii vor sa se impuna, nu sa se exprime, sa te ridici pe tine deasupra celuilalt. Si apoi va mirati ca nici dragostea fizica nu mai umple distanta, ceea ce e firesc cand te asezi pe un soclu de orgolii. Cine ar vrea sa faca dragoste cu o statuie?

Nu exista un cuplu care nu se cearta.

Diferenta intre cei care se cearta si apoi se iubesc si cei care se cearta si apoi se despart reprezinta un anume tip de putere: Puterea de a recunoaste ca ai gresit!

Sa le iei de nevasta, dar sa ramana si amante!

Daca sotia nu ti-e si amanta…ai o pozitie vacanta. Nu poti sa mananci zilnic aceeasi mancare.

Si…sa fim sinceri, si femeile se plictisesc. Nici ele nu vor acelasi meniu.

Oamenii care nu se pot surprinde unul pe altul, nu se mai pot juca, nu mai pot flirta, au ajuns la final. Vor flirta cu alti parteneri de joaca.

Orice femeie adora sa fie amanta sotului, dar uraste sa i se spuna direct ca sa nu fie considerata usuratica. Ai copii? Si ce daca? Mamele nu mai au dreptul la fantezii?

In fiecare femeie exista o fiinta angelica si o dracoaica si depinde pe care o trezesti.

Trebuie sa experimentam normalul ca sa putem aprecia extraordinarul. Si mai ales, sa avem curaj.

Eu cred ca e mai bine sa gresim traindu-ne vietile, decat sa parem oameni de succes copiind vietile altora.

Daca ea/el merita tot ce poti tu sa oferi mai bun, atunci si tu meriti ce poti sa oferi tu mai bun. Da-ti tie, nu astepta musai reciprocitate identica.

Daca ii oferi celuilalt ceea ce ai vrea sa-ti oferi tie, si tie nu, vei ajunge sa-l urasti.

Daca ea vrea s-o duci la capatul lumii si o duci de dragul ei, atunci ar trebui sa te duci si in excursia aia in Parang pentru care ti se pare tot timpul ca nu ai bani.

Tipuri de barbati

1.Barbatul care nu e pregatit pentru o relatie

Acest gen de barbat, de fapt, nu e pregatit pentru o relatie cu tine.

Barbatii nu se tem de nimic daca ii intereseaza suficient. Dar, daca se indeparteaza de p..z..a, atunci vor face un efort intelectual sa inventeze o realitate alternativa si vor proceda in felul urmator:

  • nu te vor scoate in oras;
  • nu schimba statusul pe facebook;
  • nu promite nimic;
  • nu te plimba pe nicaieri.

Tot ce vrea e sa te ocupi de el in privat departe de ochii lumii. Asta e cel mai prost semn.

Spre deosebire de acest gen de barbat, barbatul indragostit e energic ca un taur si docil ca un bou.

Daca vei observa ca e perfect intr-o zi, iar a doua zi e istorie, este pentru ca minte foarte bine, de multe ori se minte si pe el. Te minte pentru ca te vrea linistita. Femeia suspicioasa e greu de suportat si mai greu e de inselat.

2.Barbatul care nu promite nimic bun

Barbatul care curteaza o femeie e ca un politician in campanie electorala: putine promisiuni se mai tin dupa alegeri.

Si atunci apare el. Care nu-ti spune ca te iubeste ca un fel de parola de desfacut picioarele.

Apare el si-ti spune : nu-s de iubit, doar de tavalit. Stam doi ani si apoi fiecare pe drumul lui.

Nu e ceva normal sa fim sinceri.

E o teorie pe care se bazeaza povestea pana apare cineva mai bun, dar exista riscul sa nu apara…toata viata.

Adevarul e ca e foarte misto sa gasesti pe cineva care spune direct ce vrea.

Nu merge cu orice femeie , unele vor accepta altele nu- selectie naturala.

Nu stii nici un tip care a zis ,,just sex” pana cand a cerut-o pe neasteptate de nevasta?

Ba stii! Si eu stiu!

Fiecare poveste de iubire este puțin Romeo și Julieta și mai mult Imblanzirea Scorpiei

Tine minte: o femeie poate sa-ti ierte multe, dar niciodată faptul ca ești moale.

Învață să o asculți, nu sa asculți de ea….e o mare diferență. Ni s-au dat 2 urechi și o gura, dar nimeni nu pare sa priceapă motivul.

Faptul ca nu-ti asculți femeia, iti transforma viata în stand-up….tragedy.

Femeile n-au nevoie sa faci tu monolog.

O femeie își deschide mai ușor picioarele decât sufletul. Când o va face, ascult-o!

Dacă va vorbi despre trecutul ei, n-o judeca. Când va vorbi de viitor, nu te speria. Tu ești prezentul ei, încearcă sa te ridici la înălțimea așteptărilor.

Nu poți sa-i rescrii trecutul, a greșit si ea și tu ai greșit mult la rândul tău…..și pana la urma ce vrei? O păpușă de plastic pe care sa o scoți tu din tipla?

Nu fi idiot! Tu iubeste-o mai mult!

Ce crezi ca ne apropie mai tare? Un futut sau o discuție de la minte la minte și de la inimă la inimă?

Sa știi ca profunzimea vaginului nu e cine știe ce, sufletul în schimb are adâncimi amețitoare.

Da, e adevărat, o femeie își deschide mai ușor picioarele pentru ca e suficienta dorința. Cheia pentru mai departe e încrederea…și acolo câștigi mai greu.

Dragostea e o lovitura de stat! Inima înlătură creierul de la guvernare.

Viata are un singur scop. Sa continue.

Împreunati de logica vieții suntem rege și regină. Recompensa pentru supunere e plăcerea.

Nu e nici un război între bărbați și femei!

Și dacă totuși există unul, de abia aștept sa fraternizez cu inamicul.

O femeie deșteaptă nu iese cu bărbați frumoși dar prosti, pentru ca există viață și după sex…și pe aceea nu are cu ce sa si-o umple

Atracția fizică nu prea are nevoie de explicații. Nu poți sa ramai intr-o relație in care doar sexul funcționează pentru simplul motiv ca aia nu e relație.

Relația presupune un grad de expunere: măcar sa nu simți ca s-ar putea sa-i fie rușine cu tine, dacă nu se poate chiar sa se mândrească.

O relație ai când sâmbătă seara te scoate în oraș sau cheamă prieteni pe la voi, nu atunci când stabilește întâlnire cu tine la 22.00 noaptea.

Când un bărbat se ceartă cu o femeie, trebuie mai întâi ca părerea ei sa conteze pentru el, altfel se ceartă singură.

Suntem generația touch screen mai mult decât each other.

Sexul de calitate e o raritate, ducem vieți de categoria B. Din alegere sau din cauza ca nu înțelegem ca există alegere. Ne lamentam. Vedem atât de bine problemele, în detaliu, încât nu mai avem timp de soluții. Așteptăm să vină omul perfect pe care sa-l alegem, dar nimeni nu pare sa înțeleagă ca alegi un om potrivit pentru tine.

Nu ar fi păcat sa rămânem în amintirea lumii drept generația care ia antidepresive pentru nefericire, în loc sa luam decizii conștiente ca să scăpăm de cauzele ei?

Femeia parasibila-care va fi părăsită mereu

Acest tip de femeie este părăsită pentru ca nu greșește cu nimic. N-ai nici un motiv sa te cerți cu ea. Niciodată. E fada ca o profesoara de fizica la menopauza.

Bărbatul are nevoie de chimie. Un cuplu în viata e ca un cuplu de actori pe scena.

Genul de femeie parasibila e actorul care nu-si uita niciodată replica. Și o da mereu la fel. Nu poți sa crești ca interpret al unui rol dacă actorul care-ti da replica nu trage de tine. Nu e bătăios. Nu e un pic egoist.

Dacă femeia nu cheltuiește, bărbatul nu progresează! Nu e vorba de bani.

Orice bărbat va fugi de femeia care nu-l solicită. Femeile astea sunt ca niște case, unde le pui, acolo le găsești. Interiorul nu are cum sa te surprindă pentru ca știi ce-ai pus în fiecare cameră.

O casă care e părăsită e doar un spațiu.

Spre deosebire de alte femei, uneori superficiale, alteori de-a dreptul curve, dar de cele mai multe ori foarte conștiente ca nu poți sa te bucuri de noi dacă nu-l sacrifici pe eu.

Acelea nu sunt părăsite. De ele te despărți. Și după ce-si plâng lacrimile sunt și mai frumoase. Și după ce-si învață lecțiile sunt și mai atrăgătoare.

Pe când o casa …

Tot ii crapă pe la colturile ochilor tencuiala pe care si-o pune ca sa-i ascundă nefericirea. În loc sa le rezolve.

O casa nu învață nimic în timp, doar îmbătrânește.

« Older posts Newer posts »

© 2026 Controlul Emotiilor

Crafted with love by Sharkdev.roUp ↑