Au citit acest post: 33

Sunt o femeie cu mentalitatea persoanei care alege. Am invatat in ultimii ani un lucru foarte interesant.

Cu cat un barbat te place mai mult, cu atat e mai putin probabil sa te abordeze. Sa stea de vorba cu fata care-l face sa se topeasca pe dinauntru e al naibii de greu. Ii este mult mai usor sa vorbeasca cu o femeie pe care n-o place.

Ideea ca barbatii roiesc ca albinutele in jurul femeii pe care o plac e extrem de eronata. A esua cu privire la sexul opus e o lovitura teribila la adresa orgoliului masculin. Barbatul lupta pentru cel mai aprig statut intre barbati, intre prietenii lui, orice umilire din partea femeilor este dureroasa.

Riscul de a fi respins de tine si ridiculizarea in fata prietenelor tale sunt cumplit de dureroase, incat prefera sa se tina deoparte.

Si acum, marea dilema….Daca tu, o femeie de valoare n-ai de gand sa fugi dupa el si nici el nu face primul pas, cum va intalniti?

Ce-ar fi daca ar exista un mod de a face prima mutare fara sa pui in pericol toate acele calitati atractive, pe care le-ai cultivat deja atat de frumos?

Totul tine de intentie! Ne comportam ca si cum am avea o sigura sansa de a esua sau de a castiga.

Gandeste-te, o ocazie de genul poate sa mai vina peste poate 4 ani si atunci s-ar putea sa depasim limita de varsta. In loc sa-l abordezi cu ideea ca el e Alesul, fa-o cu ideea ca e o ocazie unica, care nu se va mai repeta.

O veche zicala spune ca ‘Barbatii sunt ca autobuzele, pierzi unul, vine altul”….si exact asa este.

Nu te mai preocupa de reactia lui, respingerea nu e cea mai cumplita experienta a vietii. Noi, oamenii suntem uimitor de rezilienti. Specia noastra s-ar fi stins de mult, daca ne-am fi oprit la prima respingere.

Durerea respingerii e un fleac fata de durerea regretului!

Gandeste asa: El trebuie sa castige dreptul de a-si face o parere despre tine. Tocmai de aceea ii vorbesti. Restul e o aiureala.