În termeni spirituali, fiecare dintre noi setează anumite obiective pentru a evolua, asa ca, fiecare își alege calea.

Tot aud în jurul meu ca e extrem de greu sa crești copii, mai ales dacă ești părinte singur.

Cu siguranță nu e ușor, dar nu e ușoară nici odihna și lipsa realizărilor.

Copiii reprezinta pentru mine o experienta minunată, nicicând nu am oferit și nu am primit mai multa dragoste autentică.

Ma simt bogată! Am cea mai mare bogăție din lume, copiii sunt o sursă continuă de fericire, cea mai mare realizare.

Sunt o serie de multe alte lucruri dificile pe lumea asta: de exemplu, sa găsești o persoana care sa te accepte cu toate defectele tale. Totul tine de perspectivă.

De pildă, mie mi se pare trist sa ajungi la 40 ani și sa continui sa-l cauți pe ” sufletul potrivit”, care de multe ori nu există, cu care sa faci copii, sa construiești lucruri sau sa n-ai o carieră frumoasă și un statut pana la acest moment.

Trăiesc atâta liniște, un mediu atât de echilibrat și sănătos pentru mine și copii mei, cum nu mi-am imaginat vreodată.

Îmi pot organiza programul cum doresc în timpul liber, pot sa fac ceea ce-mi place și am mai mult timp pentru mine, decât atunci când eram căsătorită.

Copiii mei vor invata din prima, cea mai importantă lecție din viață: Orice este posibil dacă îți dorești cu adevărat! Eu m-am născut cu această lecție în sânge. Copiii mei au oportunitatea de a face cunoștință cu una dintre cele mai puternice persoane din viata lor, care este chiar mama.

Am realizat ca nu exista problemă fără soluție, iar tristețea și fericirea sunt temporare.

Susțin familia și nu vad divorțul ca o soluție. Sunt însă de părere ca e mai bine ca un cuplu sa se despartă dacă au ajuns pe un drum fără cale de întoarcere.

Din păcate societatea în care trăim blamează mai mult femeia în urma unui divorț.

O mama singură nu așteaptă un salvator.

O mamă care a ales sa fie singură, e o persoana puternica și capabila. Noi, mamele singure nu avem nevoie de sponsor sau bona.

Asa că nu mă plâng și nu voi accepta în viata noastră un bărbat care doar sa acopere niște nevoi. Un bărbat aduce stabilitate și armonie, altfel nu-si are sensul intr-o asemenea ecuație.

Eu cred ca fiecare dintre noi merita o sansa la fericire. Fiecare are libertatea de a alege și de a conștientiza ca viața este doar una și timpul pierdut nu se mai poate recupera.

Ca și concluzie: ” Sa fii femeie singură nu e un defect!”, asa cum cred majoritatea și nu este nevoie de compătimire și nici de blamare.