Au citit acest post: 2

Simt o oboseală emoțională care vine din adâncul trăirilor mele, o tristețe care parcă s-a așezat la marginea sufletului, și dezamăgirea care încă mai răsună după ce am investit emoții, timp și energie în relații și oameni.

Această oboseală nu este doar un semn de slăbiciune; este semnul că am iubit, că am simțit intens și că am trăit cu sinceritate.

Pe de altă parte, simt și bogăția experiențelor trăite, plăcerea amintirilor frumoase și frumusețea lecțiilor învățate. Ele îmi dau puterea să-mi doresc liniște, să-mi dau timp pentru vindecare și să mă reconectez cu mine însămi.

Este un echilibru fragil între durere și recunoștință, între ceea ce am pierdut și ceea ce am câștigat.

Chiar și în mijlocul acestei stări, am rămas la fel de rezilientă. Optimismul meu nu s-a stins; perseverența și conștiinciozitatea mea față de mine și față de responsabilitățile vieții mele rămân neclintite. Aleg să fiu consecventă cu valorile mele: corectitudine, armonie, hărnicie, curaj și responsabilitate.

Aceste principii îmi ghidează fiecare pas și mă ajută să ridic din nou ochii spre viitor, chiar și după dezamăgiri.

Am învățat să iau totul pas cu pas, cu răbdare și încredere, să nu mă tem de începuturi noi și să-mi cultiv puterea interioară. Fiecare experiență, chiar și dureroasă, devine parte din mine și mă întărește, mă face mai clară în alegerile mele și mai încrezătoare în calea pe care o urmez.

În final, simt că vindecarea nu este un punct final, ci un proces continuu. Este modul prin care transform oboseala și tristețea în înțelepciune și iubire de sine.

Este felul meu de a-mi reafirma valoarea și de a merge mai departe cu curaj, încredere și conștiință deplină, pregătită să primesc ce este cu adevărat potrivit pentru mine