Nu știu cum e sa te iubească cineva în adevăratul sens al cuvântului, dar știu cum e ca cineva sa aibă grijă de mine, sa ma dorească și sa vrea sa-si petreacă viata cu mine.
De ce? Pentru ca alături de mine sa dea bine în ochii lumii. Ma vor pentru frumusețea mea, pentru succesul meu, pentru ca să le gâdil orgoliul.
Nu mai suport bărbații, care depășesc distanța normala de apropiere față de mine. Simt ca ma sufoc, îmi vine sa ma evapor și sa dispar în secunda 2.
Ma întristează interesul asta meschin și-mi provoacă repulsie. Poate nu întâmplător am avut o săptămână întreaga vărsături și stare de greață.
As vrea sa plâng atât de mult, pana când eliberez tot sentimentul ăsta apăsător, care ma face sa ma simt neapreciata la justa valoare și nerespectata.
Am avut și vise ciudate în ultimul timp.
E îngrozitor sa ai în interiorul tău un iad de sentimente, pe care dacă le povestești cuiva, te privește ca pe un nebun.
Adevărul este ca simt dezgust pentru comportamentul bărbaților, care-si încearcă norocul. Ma dezgusta și mai tare când știu ca sunt însurați sau intr-o relație.
Am iertat mulți oameni în viata mea. Am iertat nedreptatea, ura, răutatea, indiferenta, jignirea. Oamenii care m-au rănit, nu m-au cunoscut cu adevărat, doar frânturi din mine…
Am o senzație, ca nu aparțin nimănui, nici măcar mie.
Sunt o femeie care merită mult, pentru ca oferă mult….și tot ce e de calitate mediocră o resimt ca pe-o jignire în acest moment.
Cred ca am devenit o femeie incapatanata și rănită, cu ziduri înalte în jurul ei, pregătită sa riposteze la cel mai mic atac.
Nu știu dacă poți sa-ti iei la revedere de la o iubire, care nu a avut niciodată loc, care nu s-a concretizat…și totuși am rămas legată de un ” cum ar fi fost dacă?”.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.