După divorț am experimentat situații diverse, în care am fost solicitata voalat sa ocup postul de amantă.
Chiar zilele trecute vorbeam cu o doamna deținătoare a unui astfel de post, care era foarte fericita sau asa voia sa-mi arate mie.
La o ședința de astrologie, mi se spune ca un tip despre care am cerut referinte e in top la capitolul ” aruncat ochii”. Ma întreabă astroloaga: ” Ai suporta asta? Din harta, nu esti o astfel de femeie. ” Intr-o fractiune de secunda, am intrat in depresie și din momentul acela n-am mai reușit sa am interes pentru nici un bărbat. Doar teoretic sunt ” pe piață ” , de fapt sunt foarte scârbita.
A trecut o perioadă lungă și sunt cu aceeași senzație de greață și fac tot ce pot sa distrug tot ce înseamnă parte masculină.
În weekend la întâlnirea cu fetele, mi s-a facut un test de catre o alta fată, care este si psiholog.
Foarte interesant testul, ocazie cu care am aflat ceva important despre mine.
Subconștientul meu vrea un bărbat loial, puternic și liber. Eu am rezultat ca fiind plină de viață, pasionala și efervescenta. Intimitatea pe care mi-o doresc înseamnă libertate, confort și liniște.
Concluzia este simplă. O dată ca n-am pierdut nimic, pentru ca nu mi-a ieșit in cale niciodată o astfel de triada: un bărbat loial, puternic și liber.
A doua oară faptul ca într-adevăr ar fi o catastrofa pentru mine să întru intr-un joc murdar, n-as fi în stare sa duc o asemenea greutate pe umeri și sper ca Dumnezeu ma va feri de o astfel de situație asa cum a făcut-o pana acum.
Cred puternic ca mi-am plătit datoriile, iar viața îmi va oferi și daruri de acum înainte, inclusiv răbdarea face parte din sistemul maturității, pe care am exersat-o intens.
Femeile singure, ca și femeile divorțate sunt destul de stigmatizate. M-am trezit judecată chiar și de prietene: „Vai, dar nu vrei și tu sa faci sex, gaseste-ti pe cineva!”
Nu, nu vreau! Părerea mea este ca oamenii, indiferent ca sunt femei sau bărbați se alimentează cu traume în urma unor relații fără sens. Mai mult decât atât, țin locul ocupat și cine trebuie sa vină, nu are ce scaun sa ocupe.
Dumnezeu știe bine adresele, nu trimite niciodată ce-i al tau la alta adresa, e cel mai bun curier.
Dacă avem suficienta răbdare și chibzuinta, ne bucuram de tot ce ne oferă prezentul, pentru ca viața e acum, mâine nu stim ce va fi. O viață linistita înseamnă alegeri intelepte .
Maturitatea are nevoie de liniște si dezvoltare!
Fii exigent in alegerile tale si evita sa te implici in relatiile toxice.
Lasă un răspuns
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.