Simt, deci exist!

Categorie: Relatii (Page 8 of 30)

De ce sa nu faci copii

Eu am făcut copii, conștientă fiind ca voi fi mama singură. Eu sunt o atipică in lumea asta si o forță inconstienta de a-mi asuma riscuri. Pe altcineva nu incurajez sa faca copii cu oricine, oricum, oricand.

Daca as fi avut un destin scris ca la carte, ori nu as fi facut niciodată copii, ori i-as fi facut cu un bărbat pe care sa-l iubesc, dar in același timp cu atribuții clare de tata devotat.

Cand lipsesc mai mult timp copiii mei de acasă, simt ca ma sufoc, n-are sens viața. Cand stau mai mult timp doar cu mine, sunt epuizată.

Muncesc in continuu, atunci cand sunt la școală sau la gradinita, apoi intru in rolul de mama.

Pentru mamele, care nu au un tata implicat, care sa-i mai ia din cand in cand, viata e cumplita. Daca n-ai suficienti bani, iar e cumplita.

Deci, nu faceti copii, pentru nimic in lume, dacă nu arde o dorință in voi sau nu sunteti intr-o relație sănătoasă de cuplu.

Eu m-am născut mama. Ador copiii de cand ma știu si e o energie, care-mi da viață.

Pe mine copiii ma dezvolta, invat odata cu ei. Ei au venit in viata mea cu scopuri clare. Invatam unii de la alții.

Copiii i-am vrut doar pentru a darui iubire. In acest moment i-am transformat intr-o investiție.

Investesc in ei multa dragoste, educație, ma implic din ce in ce mai mult si simt cum devin o mama din ce in ce mai bună.

Fac multe pentru copiii mei si e in mine o dorinta de a-i transforma in indivizi capabili si independenți. Ii vreau liberi prin lume, sa se adapteze usor oricarei tari si oricarei culturi din lumea asta. Ii vreau oameni buni si empatici. Ii vreau conștienți ca au un rol pe lume si o treaba de rezolvat. Ii vreau ocupați si absorbiți de profesia lor, iubitori de oameni si de frumos.

Vreau sa cresc si sa dezvolt oameni de calitate superioară.

Cand ai asemenea visuri, ai mult de lucru.

Eu nu vreau doar copii, eu vreau sa am acei copii: copii cu zvac, copii sclipitori, copii puternici, copii magici.

Deci, te rog, nu face copii! Fa copii, doar cand iti dorești ” acei copii”. Fa copii doar atunci cand esti constient ca trebuie sa te implici 100% in cresterea si educatia lor!

Barbatul care nu te iubeste

Sunt experta in ce priveste o relație nepotrivita si in ce priveste barbatul, care nu te iubeste.

Da, stiu, iubirea e un lucru rar in ziua de azi. Tocmai, asta e motivul, pentru care ma simt provocată sa descopar cat mai mult din imperfectiuni, ca atunci cand voi gasi iubirea adevărată sa o apreciez corespunzator.

Simt ca e una din temele de rezolvat in viata aceasta, sa ma delectez cu adevarata iubire, sa descopar ce înseamnă barbatul adevărat, matur si capabil de o relație fericita.

Un bărbat care nu te iubeste, te inseala.

Un astfel de bărbat te umileste, te jigneste.

Face o mie de figuri, te lasa la greu, nu te ajuta, iti inchide telefonul, nu-ti raspunde.

Un bărbat de acest gen te minte, dovedeste carente mari la capitolul integritate.

Te foloseste o perioada, pentru propriul interes.

Un bărbat care nu iubeste nu e dispus la rezolvarea unei situatii, a unui compromis.

La cea mai mica furtuna, te va parasi.

Un altfel de bărbat oricum te va parasi, dar nu inainte de a te umili si de a te jigni.

Un astfel de bărbat vede cele mai rele parti din tine. Iti va da in permanenta motive de confuzie, te va face sa te indoiesti de dragostea lui. Pentru el, totul e complicat si imposibil.

Se joacă cu mintea ta, printr-un comportament de du-te, vino încearcă sa creeze adictie, ca sa te poata manipula. Relatia cu ei este un chin.

Iti va pune in carca problemele lui si te va coplesi cu informatii negative, fara sa-i pese de linistea ta.

Un astfel de bărbat nu-ti arata respect si incredere, nu-ti va respecta opiniile. Este lipsit de compasiune si empatie. Iti ignora nevoile emotionale, va fi rece si distant cu tine.

Te va critica si va incerca tot timpul sa te minimizeze.

O femeie oricât de frumoasă si buna ar fi, niciodată nu e suficienta pentru un bărbat care nu știe ce vrea.

Am trait toate cele de mai sus si sunt norocoasa, pentru ca acum stiu clar ce nu vreau.

Am învățat ca barbatul destinat va trebui sa-mi fie prima dată prieten. Calitatea aceasta devine primordiala si fără sa simt in barbatul respectiv, prietenia, sprijinul si respectul intr-o etapa premergatoare relației, va fi dificil sa mai intru intr-o relație.

O relație este despre respect, despre a-l admira pe celalalt, este despre a-ti pasa de cel de lângă tine, despre a fi înțeles.

Omul potrivit va iubi la tine totul, chiar si defectele.

Cum arata femeia care te iubeste?

N-am intalnit inca barbatul, care sa ma iubească, dar stiu cum arata femeia care te iubeste….si nu, nu cred ce spune Dr. Cristian Andrei ca trebuie sa-l faci pe celalalt sa te iubească. Iubirea este sau nu este.

Cel din fata ta, poate fi un dobitoc, dar tu il poti iubi. Iubirea fata de tine, ca om primeaza, ceea ce înseamnă ca nu-l vei accepta langa tine cu un comportament nepotrivit, dar iubirea nu se sfarseste brusc.

Iubirea spune mai multe despre cel care iubeste, decat despre cel iubit. E o capcana sa crezi, ca daca o femeie te iubeste, esti tu vreo minune a naturii sau ai vreun merit.

E foarte usor sa dezamagesti o femeie care te iubeste. Daca mai e si deșteaptă, o pierzi in doi timpi si trei miscari. Poate sa te iubească pana la nori, te va evita ca nimeni alta cu toata dragostea ei, daca demonstrezi ca esti un idiot.

Bărbații au impresia, ca daca o femeie ii iubeste, gata, o au la degetul mic. Iubirea aceea dacă nu e intretinuta corespunzator, e mai bine sa uiti de ea.

Daca esti material de proasta calitate, interesul fata de tine va zbura.

O femeie care te iubeste, e aur curat! Cand te iubeste, femeia se daruieste total. Este fidela, n-o sa vezi niciodată o femeie care iubeste, ca te inseala. Are ochi numai pentru tine, nu sta la discutii cu altul.

Femeia aceasta iti da si inima din ea! Te sprijina, crede in tine, te incurajeaza, te admira, iti iarta greselile.

Indiferent daca e castigata sau primita in dar, dragostea dispare, daca nu e intretinuta.

L-am iubit atat de mult pe S., in viata aceasta nu cred ca am iubit pe cineva mai mult pana acum….si totuși…acum simt…cum nu mai simt nimic pentru el. Dragostea nu se pastreaza singură.

Dragostea nu trebuie sa te agite, ci sa aduca liniste si bucurie.

O femeie care te iubeste, daca o tratezi asa cum merita, va fi cu tine toata viata.

Femeia e mult mai rationala cand iubeste.

Cand o femeie te iubeste, ea devine cel mai mare fan al tau. Visele tale devin si visele ei.

O femeie care te iubeste e dispusa sa lupte, e un semn de iubire profunda. Pentru o femeie care iubeste, nu exista, „nu se poate”.

O femeie care iubeste, te iarta, nu poarta ranchiuna. Nu este semn de slabiciune, dimpotriva, de putere si iubire.

Cand o femeie iubeste, e autentica. Se simte in elementul ei, e starea ei naturala iubirea si ti-o va arata in toate felurile posibile. Ea este intotdeauna acolo, pentru tine, sa te sprijine si sa te iubească, te va alege fara sa ezite.

O femeie care te iubeste, iti va oferi totul!

Nu vreau sa ne mai vedem

Anul 2023 a insemnat esec total pe zona de relatii.

Spre final de an, 5 tipi cu care urma sa ma vad, au anulat cu putin inainte intalnirea. Nici unul nu a mai revenit. Ii banuiesc pe toti ca erau insurati sau in alte relatii.

Cand cineva fuge inainte de marele eveniment, e clar ca ii e frica de ceva.

Am dezvoltat o mare neincredere in barbati, dar cu ocazia aceasta am mai invatat ceva. Am inteles clar care-s tipurile de barbati de care e musai sa fugi:

  1. Cei care sunt in divort sau imediat dupa divort;
  2. Vesnicul burlac. Daca l-a prins 40 ani si nu a fost niciodata insurat fugi acum. Genul asta fuge la prima cearta, e ramas la stadiul de copil.
  3. Cel care te vede deja sotia lui. Tipii de genul acesta vad casatoria ca pe o realizare, ca atunci cand iti iei o masina noua. Peste cativa ani, va schimba masina, deci, si pe tine.
  4. Obsedatul de control. Dicteaza totul, se face doar cum vrea el, tu nu contezi.

Unul dintre ei m-a anuntat ca nu ne mai vedem, ca a verificat veniturile mele si castig mai mult ca el. Am ramas socata, nu m-am gandit niciodata sa verific veniturile cuiva sau macar sa intreb. Altul a amanat ca e bolnav si ne auzim dupa Anul Nou :), probabil era ocupat cu sotia. Altul ca si-a gasit pe alta din senin, desi cred ca era cu ea cu mult inainte de a ma cunoaste pe mine si lista poate continua.

Cand un barbat face aceste lucruri, fii sigura ca nu are nevoie de tine, nu contezi pentru el.

Sunt genul de om care nu vorbeste sau se intalneste cu mai multi tipi deodata. Odata cu era internetului, cred ca am ramas singura fraiera, care mai traiesc in era seriozitatii.

Pentru barbati nu e interesant, ei vor o tipa indisponibila, fandosita, nu una deschisa si transparenta.

E dificil pentru mine sa joc astfel de jocuri. Nu ma pot acomoda cu modernismul.

Ei chiar joaca niste jocuri, nu sunt cu adevarat interesati de o relatie, de mine, ca persoana nici atat.

Sa nu uit…am mai intalnit niste specimene, care voiau intalnire in masina, se invitau la mine sau voiau sa ma tina in frig, in fata blocului.

Fugiti de asa ceva fetelor! E asa de frumos sa traiesti in liniste. Mi-e greu sa inteleg din ce familii provin, ce educatie au.

Un lucru e clar: Toate ciurucurile au ramas libere! E greu sa mai gasesti un tip echilibrat, dar eu cred ca exista, chit ca nu s-a nascut inca :))

Sper ca pe la jumatatea anului sa pot povesti de barbatii buni, cei care nu sunt nesimtiti si care au un bun simt elementar. Pentru ca aceia nu merita o femeie buna, ei merita o femeie memorabila!

Indragostiti dintr-o viață trecuta

Ne putem conecta la nivel psihic, chiar inainte de a ne intalni. Mi s-a întâmplat chiar mie, toamna trecută. Am simtit încă din august, octombrie 2023 la nivel psihic ca voi cunoaște pe cineva.

A fost prima oară in viata mea cand am avut această premonitie.

Acest lucru se datorează sinelui nostru superior, care caută ce e mai bun in viață.

Stiu ca nu toată lumea crede, simte la nivel spiritual asemenea lucruri, dar o persoană ca mine construită din multa simțire e fascinata de emoțiile si ghidarea ei interioară.

Din online, pur intamplator ca o sansa la un milion, m-am conectat ca prin wireless la altcineva, care emitea pe aceeași frecvență, primeam si ofeream cu aceeași intensitate emoții.

Chiar dacă eram la distanta foarte mare, departe fizic unul de celalalt, eram conectati la un nivel inexplicabil.

Exista o parte subconstienta in noi, capabila sa-si dea seama ca sufletele noastre se cunosc.

Cand intalnesti pe cineva cu care impartasesti o istorie spirituala, este o intelegere mult mai profunda intre voi.

Astfel de situații apar cand ai lucruri neincheiate cu persoana respectivă. Intotdeauna exista un motiv pentru care se creeaza conexiunea.

Pentru doi oameni cu o istorie in spate, mintile vibreaza la unison, gandesc la fel, isi inteleg gandurile si sunt telepatici.

Ochii celuilalt sunt un factor important, acolo vei regasi cea mai mare familiaritate.

Chiar dacă legatura e imposibila, conexiunea respectivă, mi-a creat un ciudat sentiment de siguranta si protectie.

Cu ocazia asta am realizat ca nici macar parintii mei nu mi-au creat sentimentul de siguranta pana acum, nu mai zic de un bărbat din viata mea.

Ce ciudat! Un om pe care nu-l cunoști, sa-ti creeze asa un sentiment de siguranta, fara sa faca nimic in sensul acesta.

Ei bine, fiecare dintre noi emitem pe o anumita frecvență( vibratie) si atunci cand există o punte clara intre noi, fiti siguri ca sufletele destinate se vor intalni, oricat ar fi de bizar pentru lumea reala.

Nu stiu care a fost lecția de învățat pentru mine, poate aceea de a intelege ca oamenii trebuie lasati sa plece ușor si sa respecti decizia lor.

Ce a trebuit sa invete el? Probabil faptul ca suntem trup si spirit si ca undeva in strafundul fiintei noastre se afla ceva mult mai important decât mentalul, care se cheama cum vrem noi: Univers, Dumnezeu, Sinele nostru, Sufletul. De acolo vine o ghidare interioara foarte importanta, pe care e musai s-o asculti si sa o consulti in luarea celor mai importante decizii.

O astfel de conexiune apare inainte de a intalni persoana potrivita, tocmai, pentru ca tu sa ai lecțiile învățate si sa fii pregatit pentru ceva mai bun.

Îndrăgostita de iubire

Si-n momentul acesta ma simt îndrăgostita. Eu sunt mereu îndrăgostita de-o iluzie, in cele mai dese cazuri.

Invatati sa iubiti, nu va grabiti cu casatoria.

Pentru mine casatoria este impotriva naturii. Nu pot fi sigura decat pe momentul prezent, iar viata mi-a demonstrat ca orice are rezolvare, mai putin moartea.

Casatoria este doar in cer. Aici pe Pamant vreau sa iubesc liber. Dacă celalalt vine intr-o zi si-mi spune ca e fericit cu altcineva, e liber sa mearga pe drumul lui. La fel si eu, nu vreau sa mai fiu conditionata de un contract, ca-n business.

Nu sunt proprietatea nimanui si invers.

Iubirea nu se tranzactioneaza! Dupa ce am trecut printr-un divort cumplit, nu mai cred in Instituția Căsătoriei. Cred doar ca pot oferi iubire, iar pentru asta am inima larg deschisa, indiferent ca primesc sau nu iubire de la celalalt.

A iubi inseamna pentru mine a fi fericit. Daca iubirea va veni inapoi cu atat mai bine.

In timp, veti constata ca va veni o iubire mare catre dvs.

N-ai cum sa intelegi iubirea decat iubind!

E o tâmpenie sa astepti marea iubire. Nu ratez nici o ocazie de a iubi. Atunci cand sufletul ma conectează cu cineva, imi las inima sa zburde.

Iubiti continuu! Cu cat iubiti mai mult, cu atat sunt șanse sa apara persoana potrivită.

Toate iubirile mele au fost platonice, cu excepția uneia singure. Iubirea aceea m-a transformat de la esență.

Cand iubiți atat de puternic, nu ratați ocazia de a manifesta in viata voastră transpunerea ei, indiferent ca știți faptul ca n-o sa dureze.

Tocmai, faptul ca știi ca urmează despartirea, trebuie sa te facă sa dai totul si sa te lași cuprins de beatitudine. Daca nu acum, atunci cand?

Iubirea este o pasiune, o emoție, care trebuie trăită. Iubirea iti da sansa sa fii tu însuți!

Iubirea este eternitate! Iubirea e in noi, reprimarea ei sau fuga de iubire ne transformă in ne-oameni.

Renuntati la ego si iubiti cu toata fiinta, bogatia vine din eternitate.

Sa vii si sa pleci din această lume fara sa fii gustat din nectarul iubirii, e trist.

Pana nu experimentati iubirea nu veti putea spune ca ati experimentat viata. Ati ratat tot ce era mai important in ea. Iubirea trebuie sa fie ca respiratia, trebuie sa fie o calitate a ta ca om, indiferent unde te afli, daca esti singur sau cu cineva.

Iubirea nu este despre un obiect, este despre sufletul vostru.

Miscarea de eliberare a femeilor

Acum bărbații doresc sa scape de tot de femei. Ei doresc sa nu mai aibă nici o responsabilitate.

Vor sa se bucure de ele, dar numai ca distracție. Bărbații din toata lumea încearcă sa le convingă ca ele trebuie sa devina independente. Este o capcana subtila.

Este o plasa intinsa de barbati. Primii care au vorbit de egalitatea dintre femei si barbati au fost bărbații. Femeia chiar crede ca a fost ideea ei.

Barbatul le urcase pe femei pe un pidestal, era divină, era mamă si femeii i-a placut. Barbatul era urat, imoral, de aceea barbatul trebuia iertat. Astfel ca, bărbații au continuat in acest fel sa le controleze, sa le domine, iar femeile se simteau bine.

Lucrurile s-au schimbat, acum vor sa se bucure de mai multe femei, nu doar de soție. Singura cale sa obțină lucrul acesta a fost sa le elibereze pe femei.

Acum bărbații se folosesc de ele, apoi le aruncă, fara sa-si asume nici o responsabilitate. Noi, femeile suntem mai inocente, nu suntem asa strategice si ii credem in continuare pe bărbați.

Barbatul este in continuare cel care câștigă, pentru ca nu i se cere sa se angajeze in mod serios. Ei nu mai vor sa trăiască cu noi o viață întreagă, nu-si mai asuma responsabilitatea nici pentru proprii copii.

Unii dintre barbati le-ar schimba in fiecare zi.

Tot ei au inventat cuvinte frumoase ca: omul trebuie sa trăiască liber, fara sa fie gelos, posesiv….sincer, eu o iau razna cand aud cuvintele astea!

Femeile fac mari eforturi, in incercarea de a face fata noilor cerinte. Nu este natural acest lucru.

Cu adevărat natural este pantecul meu, care are nevoie de un copil, care tânjește dupa un camin.

Caminul este aspectul exterior al pantecului interior.

Barbatul va fi egal cu noi, cand va avea pantec.

Atunci cand o femeie nu va mai fi interesata sa faca copii, ea se transforma in lesbiana.

Pentru ca o femeie sa fie feminina, gingasa, vulnerabila are nevoie de protectie din partea unui bărbat….dar care bărbat?…ala care nu vrea sa-si asume decât distractia?

Ce se petrece astazi este un fel de unisex, care nu duce decat la plictiseala. Femeile sunt din ce in ce mai dure, fiind nevoite sa deprinda abilitățile unui bărbat, iar bărbații din ce in ce mai feminini, fiind lipsiti de inițiativă.

Rezultatul va fi homosexualitate si lesbianism.

Pentru ca bărbații sa se conecteze cu femeile, au nevoie de doua lumi diferite, ca la magneti, poli opusi.

Pentru ca o femeie sa fie fericita are nevoie de foarte putin: o casa, copii, o gradina, o piscina.

Viata poate fi un paradis, dar va ramane un iad atata vreme cat bărbații vor ramane la putere.

Cand intrarea e gratuita, toate iesirile sunt cu plata

Realitatea e in felul urmator: cerul e albastru si iarba e verde. Realitatea nu se schimba doar pentru ca tie nu-ti convine.

Nu poti controla natura umana, ce fac si ce gandesc altii.

Am invatat lucrul acesta din fosta mea casnicie. Cand l-am ales pe sotul meu, nu m-am gandit foarte mult. Tot ce voiam, era sa fac copii intr-o zi cu un om caruia ii plac copii si si-ar indeplini rolul de tata. Desi stiam ca e un barbat nociv pentru mine, nu m-a interesat. Nici nu eram constienta la 20 ani ca inainte de toate eu trebuie sa fiu femeie. Tot ce dainuia in mine era instinctul de mama. Interesul de a fi mama era mai presus de orice.

Divortul de el a fost cumplit. M-a chinuit in cel mai mare stil. Am platit foarte scump alegerea mea, neconforma cu ceea ce-mi spunea sufletul. A fost singura data cand nu mi-am ascultat nici o secunda intuitia.

Experienta de atunci m-a invatat sa nu ma mai grabesc in alegerea unui partener pe termen lung si sa reactionez la steguletele rosii. Nu e deloc dificil sa-ti faci o relatie, sa te mariti.

Este foarte greu sa iesi dintr-o relatie toxica!

Astfel de relatii incep ca un vis frumos, mult mai frumos decat ce ai experimentat anterior.

Apoi incet, incet incepe abuzul emotional, menit sa-ti scada increderea in tine: nu esti suficient de bun/a, esti criticata in permanenta, lucruri spuse unei persoane inteligente, plina de resurse.

Am avut mare noroc cu personalitatea mea curajoasa. Pentru o femeie tanara la 34 ani, sa pleci cu doi copii de 1 an si 3 ani, e ceva. A fost atat de greu, dar acum e atat de usor.

Cred ca sunt intr-adevar norocoasa, dar asta vine din munca si curaj. Acum sunt o forta si un izvor de creativitate. Experientele dure te transforma atat de puternic, incat devii alt om, mult mai increzator.

Cand devii atat de constient de puterea ta, esti capabil de lucruri marete. Oamenii se sperie de provocari, de obstacole, in spatele carora, sta de fapt, succesul.

Acolo unde vezi luminita de la capatul tunelului, indiferent cat ar fi de greu, trebuie sa fii constient ca merita toata munca. Satisfactia de la final e premiul pentru transformarea ta in diamant.

Alegerile in viata, cele care sunt bazate pe constientizare si eforturi sunt cele castigatoare, dar sunt pentru foarte putini dintre noi.

Plaja de oameni capabili sa suporte durerea este una restransa.

Nu cred ca o relatie menita sa te faca fericit vine usor, fara efort. Cred ca e mult de lucru sa aliniezi doua personalitati diferite, experiente de viata diferite, doi oameni trecuti prin casnicii diferite, cu copii veniti din alta casnicie.

E o aberatie sa crezi la 40 ani, ca intrarea intr-o noua relatie vine doar sa te satisfaca si sa nu-ti creeze nici un disconfort. Dimpotriva, eu vad o a doua casnicie o munca strasnica, doar doi oameni care se iubesc cu adevarat pot reusi. Acolo e necesara o conectare a sufletelor extrem de puternica, pentru a face fata tuturor provocarilor.

Pentru ca sunt atat de constienta de aceste lucruri, nu m-am grabit nici o secunda sa intru intr-o relatie. Stiu ca ce vine usor, pleaca din viata mea la un moment dat.

Atunci cand scopul tau e o constructie sanatoasa, esti constient ca e musai sa alegi un om la fel de constient ca tine.

Un nou început , 2024

Anul 2023 m-a solicitat serios, pe plan personal, profesional, mai ales schimbarile cu copiii.

Am inceput școala, am schimbat gradinita, am pus bazele, pentru ca ai mei copii sa beneficieze de studii de calitate, de educație si un loc, unde copilaria sa nu dispară, sa fie loc de joacă si voie bună.

Sfârșitul de an 2023 m-a prins tare obosită, iar zilele libere de vacanța m-au încărcat pozitiv.

Ultimii 3 ani m-au zgâlțâit de nu m-am văzut, dar acum ma declar un om nou-nout. Am trecut prin furtuna, dar acum sunt mandra de cine sunt, pentru ca a fost o perioadă a naibii de grea.

Delia de acum nu are nici o legatura cu cea din trecut. Mi-am schimbat perspectiva, gusturile, viziunea si cel mai important e ca mi-am gasit liniștea.

Anul 2024 va însemna pentru mine fundație, dezvoltare pe plan profesional. Vreau mai mult, sunt dispusă sa muncesc la capacitate maximă pentru visele mele. Imi place ceea ce fac, vreau sa fac din ce in ce mai bine si mai organizat, vreau o structura solidă pentru un viitor asa cum imi doresc.

In 2024 vreau sa călătoresc mai mult, nu doar cu copiii, vreau sa călătoresc cel putin intr-o destinatie indepartata cu un grup.

In 2024 vreau sa-l cunosc pe The One. Cheful meu incepe sa se stinga, asa ca, dacă anul acesta nu vine, cam greu sa mai resuscitez dorinta si capacitatea de a ma mai integra intr-o relație…mai ales ca eu nu vreau o simplă relație, puteam sa am asta pana acum, eu vreau o conexiune, vreau profunzime….ceva altfel decat ce vad la majoritatea.

In anul 2024 vreau sa elimin tot ce înseamnă superficial. Tot ce se întâmplă începând de acum, va trece la un alt nivel.

Alegerile, discuțiile, oamenii din viata mea, toate vor fi in zona de maturitate, seriozitate. Tot ceea ce nu se încadrează in decor va disparea sau ii va fi blocat accesul.

Este momentul sa aleg cu atenție oamenii de langa mine, situațiile din care sa fac parte.

Începand cu varsta de 37 ani, lucrurile simt ca s-au schimbat.

Am trăit experiențele de care aveam nevoie ca sa fiu cea de acum. Unele au fost extrem de dureroase, dar pentru acelea am cea mai mare recunostinta. In momentul acesta nu mai simt nevoia sa experimentez situațiile, pe care simteam ca trebuie sa le trăiesc dupa divorț.

Simt viața altfel. Acum am nevoie de respect, de reputație bună si mai ales de strălucire.

Vreau sa strălucesc prin munca mea, prin dragostea ce-o ofer celor din jur si prin darurile primite de la Univers.

Sunt convinsă ca finalul de an 2024 ma va găsi mult mai împlinită decat acum. Sunt încrezătoare ca merit sa fiu sanatoasa, ca sa pot aduce contributie in lume si in familia mea multă iubire si grijă.

Viața nu-ti oferă ce-ti dorești, ci ceea ce dovedești că meriti

Nimic nu pică din cer, in afară de ploaie.

Spun asta pentru că acum realizez ca in orice fac, întotdeauna construiesc un plan, am o viziune după care ma ghidez.

Până acum niciodată nu mi-am făcut un plan referitor la cum vreau sa arate relația ideală.

Totul tine de felul in care ne aranjam propria viată.

Eu cred asa, ca orice vis pe care’l ai poate deveni realitate atunci cand iti dorești cu adevărat. Pentru asta trebuie sa devii persoana care merita acea realitate.

Sunt eu demna? Sunt eu pregatita pentru o astfel de relație? Am eu rabdarea, increderea, cunostintele, intelegerea pentru a știi sa am grija de cel de langa?

Faptul ca ne dorim o relație fericita nu este suficient pentru a avea una.

Nu obiectivul sau dorinta conteaza, acestea sunt maxim 20% din proces. Restul de 80% sunt strategia si rutina zilnica.

Asa cum aleg sa ma tratez pe mine, asa ma vor trata si ceilalți. Am realizat lucrul acesta in ultima perioadă.

Am aproape 1 an de detoxifiere relationala. Foarte bine mi-a facut perioada asta, desi am avut momente de slăbiciune, in care m-as fi aruncat in bratele unuia doar pentru sex, Cineva de Sus a avut grija sa tina ispita departe.

Bărbații si-au schimbat mult abordarea fata de mine. Exact ceea ce gandesc eu acum despre mine, asta vad si ei. Si eu ii vad diferit. Incep să apară bărbați mult mai calitativi fata de perioada imediată divorțului.

Mi-era dor sa văd ca mai există barbati demni, cu conștiință. Lucrul acesta imi da încredere ca sunt pe drumul cel bun. Ma bucur sa realizez ca munca mea incepe sa dea roade, ca am devenit o persoană mai bună, mai înțeleaptă.

Sunt o varianta mai bună in fiecare zi si asta e tot ce contează.

« Older posts Newer posts »

© 2025 Controlul Emotiilor

Crafted with love by Sharkdev.roUp ↑