Au citit acest post: 153

Intr-o zi totul se termină, toată fuga asta nebună, toată nevoia de a acumula și de a realiza, rămâne suma faptelor bune făcute în conștiința celor care ne-au cunoscut, rămân realizarile profesionale, copiii noștri, pe care ne-am străduit sa-i crestem oameni buni.

Cu cât trec anii, cu atât vom ramane mai putin in amintirea celor dragi.

Anul acesta a murit fratele meu. A avut un impact major in copilaria mea si a fost unul din oamenii, pe care i-am iubit cel mai mult. Azi am fost la mormântul lui si al tatei si am avut o senzație de liniște.

Moartea ma preocupa de la o vârstă frageda, ma intriga, sunt curioasă.

Vreau o moarte decentă, fara prea multa suferință. Sunt adepta eutanasierii, dar intr-o țară precum Romania, nu ma aștept la minuni.

Cand ma gândesc la moarte, ma gândesc inevitabil la calitatea vieții mele. Mai mult ca oricand imi dau seama cat de importanta e sănătatea, sa nu avem vicii, sa fim intr-o relație cu gandurile noastre, sa avem legaturi pline de sens și nu superficiale, sa alocam timp de analiza interioara pentru o viață cat mai bună.

Mi se pare singura măsură pe care o putem lua pentru un sfârșit constient, care sa fie cat de cat sub controlul nostru.

Dacă ne-am gandi mai des la moarte și la ce lasam in urma noastră, am putea dezvalui mai mult din maturitatea și generozitatea noastră, am trai mai demn si mai empatic.

Atunci cand facem bine ramane un semn al trecerii noastre prin viață.

La final nu luam cu noi nici un bun material, ci doar constiinta a ceea ce-am făcut și o stare de bine dată de cat de impacati suntem cu modul in care ne-am trăit viata, iar o împăcare interioară înseamnă și o plecare mai ușoară.

Îmi doresc ca plecarea mea sa fie la fel, împăcată cu viata trăită și cu faptul ca a sosit momentul, vreau sa cred ca nu voi fi îngrozită de acea clipă. Vreau sa simt când voi muri și să-mi sun copiii și pe cei dragi ca să le spun cât de mult ii iubesc.

M-am născut ultima, intr-o familie cu 5 copii, la distanta de 24, 23, 18, 14 ani de fratii mei.

Ma ingrozeste gândul ca voi asista la moartea tuturor și a mamei, dar cel mai mult ma destabilizeaza gândul ca va muri sora mea. E omul pe care-l iubesc cel mai mult dupa copiii mei. Cred ca, atunci când iubim, a-i da drumul celuilalt iubit sa plece este o formă de inalta generozitate și dragoste.

Mortii nu i te poți impotrivi!

Intr-o zi totul se termină!